Sursa: http://www.timpul.md/Article.asp?idIssue=847&idRubric=8763&idArticle=19703
V. Bukovski declară că „împotriva comunismului ar trebui să vorbim zilnic, până va înţelege oricine ce înseamnă comunism”.
Vladimir Bukovski este scriitor, publicist, savant neurofiziolog. A fost unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi sovietici, alături de Andrei Saharov şi Aleksandr Soljeniţîn. Fiind acuzat de agitaţie şi propagandă antisovietică, a fost condamnat şi a stat în total 12 ani în închisoare şi în spitale de psihiatrie. În luna decembrie 1976, a fost exilat în Elveţia, fiind schimbat pe Luis Corvalan, liderul Partidului Comunist din Chile. De atunci, locuieşte în străinătate. În anul 2007 şi-a înaintat candidatura pentru alegerile prezidenţiale din FR din 2008, însă nu a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală a Rusiei. Aflându-se săptămâna aceasta la Chişinău, V. Bukovski a acordat un interviu-fulger pentru ziarul TIMPUL.
Natalia Hadârcă
- Dle Bukovski, bine aţi venit în R. Moldova. Ştiaţi că Basarabia este pământ românesc?
- Sigur. Istoria voastră îmi este cunoscută. Ştiu cum s-a întâmplat, cum a fost cotropită, în anul 1940.
- Care este scopul vizitei dvs. în Moldova?
- În Moldova nu am niciun scop anume. Am venit să-mi văd nişte prieteni. Am fost în Crimeea, la o conferinţă, iar în drum spre Anglia m-am oprit la Chişinău. De altminteri, am foarte mulţi prieteni şi în România.
- Cine dintre politicienii din RM a încercat să ia legătura cu dvs.? În orice caz, Iurie Roşca se lăuda că sunteţi prieteni, dovadă fiind premiul „Inimă de aur”, care v-a fost decernat anul trecut de EUTV.
- Acum, nu mai contactez cu politicieni moldoveni. Într-adevăr, în trecut discutam mult cu Iurie Roşca. L-am avut ca oaspete în casa mea din Cambridge, ne-am întâlnit la Paris… Nu mai comunic cu el pentru că nu s-a comportat etic, şi-a călcat pe propriile principii şi s-a dat de partea comuniştilor. De altfel, el a avut numai de pierdut, partidul său s-a destrămat, iar Roşca a devenit un cadavru politic. Cât priveşte „Premiul de aur”, am aflat mai târziu că mi s-a oferit şi că altcineva l-a ridicat în locul meu, deşi nu am împuternicit pe nimeni să o facă.
- Aţi vorbit mereu, oriunde, despre comunism şi despre consecinţele acestuia asupra umanităţii. Ne puteţi vorbi şi despre şovinismul velicorus, dacă nu vă supăraţi?
- Ar trebui să repetăm lucruri arhicunoscute împotriva comunismului, zilnic, până va înţelege oricine ce înseamnă comunism. În Rusia, lucrurile stau tot mai prost în acest sens. Acolo, nu numai că parcă a încremenit timpul, ci dimpotrivă, este vorba de un recul. Nomenclatura şi-a revenit, KGB-ul a ajuns la putere.
Dar cel mai rău este că aceşti foşti şi actuali kaghebişti aţâţă şovinismul. Este un lucru foarte periculos într-o astfel de ţară cum e Rusia, unde există 140 de naţionalităţi. Şovinismul va duce la dezintegrarea ţării. Deocamdată, ruşii nu înţeleg acest lucru. În pofida bunăstării relative, determinate de preţurile înalte la ţiţei şi gaze, ei nu au progresat deloc în plan economic. Nu se poate vorbi despre niciun fel de modernizare a industriei, de construirea infrastructurii. Dar ei vor construi în continuare portavioane, pentru a arăta lumii că sunt puternici, că toţi se tem de ei. Ei vor să-i întreacă pe americani, să-i lase cu buzele umflate, în asta constă toată bucuria lor.
- Nu pot să nu vă întreb despre Osetia de Sud, despre războiul ruso-georgian de cinci zile...
- Provocaţia a fost pregătită demult. Georgienii erau într-o situaţie de neinvidiat. Ei au pierdut aceste teritorii încă în’92 şi nu aveau şanse să le recupereze. În timp ce satele georgiene erau bombardate, guvernul se afla, pur şi simplu, în impas. A nu îţi ajuta propriii cetăţeni, ar fi însemnat să pierzi orice influenţă, credibilitate. A-i ajuta, însemna să răspunzi provocării, să le dai trupelor ruseşti un pretext pentru invadarea teritoriului naţional. Aceasta a fost o eroare.
- Şi Transnistria ar putea avea aceeaşi soartă?
- E o întrebare complicată. Totul depinde cât de mult Kremlinul are nevoie de acest teritoriu. Transnistria nu e o regiune atât de importantă pentru ei. Ucraina însă este un obiectiv mai important. Deja au reapărut discuţiile despre Crimeea. Cunoaştem că locuitorilor Crimeei li se acordă cu uşurinţă cetăţenia rusă, pentru ca apoi să se vorbească despre necesitatea de a-şi apăra propriii cetăţeni. Este foarte greu de spus însă dacă se va ajunge la aplicarea forţei militare brutale împotriva Ucrainei. Deocamdată, Rusia are acolo poziţii foarte puternice, are coloana a cincea, care joacă dur, de vreme ce au reuşit să scindeze coaliţia de guvernământ. De aceea, pentru moment, Kremlinul nu are nevoie de folosirea forţei împotriva statului vecin.
- Ştiu că posedaţi o mulţime de documente de arhivă secrete. Cum aţi intrat în posesia lor?
- În 1992, eram expert la Curtea Constituţională a Rusiei în dosarul Elţin versus PCUS. În această calitate, aveam dreptul să solicit documente din arhivă. Potrivit condiţiilor de lucru, noi nu aveam dreptul să xeroxăm acte, dar nu se spunea nimic despre scanare. Mi-am cumpărat un notebook şi un scaner mic. În jumătate de an, am scanat 7500 de documente. Era vorba de arhiva CC, a Biroului Politic al PCUS, arhiva prezidenţială. Fiind în România, la o conferinţă, le-am donat prietenilor români un document în care se arăta cum Brejnev, fiind prim-secretar al CC în Moldova, a scris un demers la CC al PCUS despre necesitatea reprimării multor familii, cine trebuie exilat etc. Am găsit destul de multe documente din perioada lui Gorbaciov, toate discuţiile purtate în jurul anului 1989. Am găsit destulă informaţie despre fronturile naţionale care au constituit un instrument al perestroikăi. Mai târziu însă Kremlinul a pierdut controlul asupra lor, care mai înainte se făcea prin intermediul agenturii. Pretutindeni, modelul era absolut acelaşi: revoluţii fictive. Singura ţară în care au reuşit să facă ceea ce au planificat a fost România. Ei au dorit să-l înlocuiască pe Ceauşescu cu Iliescu şi l-au înlocuit. Iliescu s-a supărat foarte tare când i-am zis că e omul Moscovei, că Gorbaciov îl cunoştea personal. M-a ameninţat că mă dă în judecată, i-am răspuns că abia aştept. Până la urmă, s-a răzgândit. Cred că s-a speriat, căci nu ştia ce fel de documente mai am. Toate documentele le-am pus pe Internet, nu le ascund.
- Prin 1992, Soljeniţîn a publicat articolul „Kak obustroit Rossiiu” („Cum să reconstruim Rusia”). De ce conducerea Rusiei nu a acordat atenţie acelor idei?
- Soljeniţîn nu era politician, ci scriitor, deşi avea idei interesante. Însă el nu înţelegea foarte multe lucruri, era idealist. De pildă, el era categoric împotriva desprinderii Ucrainei de Uniunea Sovietică. Şi scria în articolul acela că el e pe jumătate rus, pe jumătate ucrainean şi nu poate să se împartă în două. Iniţial, s-a încercat să se ţină seama de unele idei ale lui Soljeniţîn. Elţin chiar declarase: luaţi atâta suveranitate câtă puteţi duce! Apoi a venit Putin şi a început să construiască verticala puterii, a distrus toate aceste începuturi, vlăstare de autoadministrare. Rusia nu mai este o federaţie, ci e ca un imperiu. Cu cât mai repede Putin construieşte aceste verticale, cu atât mai devreme se va destrăma ţara.
- De ce nu aţi fost înregistrat în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale din Rusia?
- Am ştiut că nu voi fi înregistrat. Făcea parte din planul nostru. Planul consta în faptul de a constitui o mare coaliţie a tuturor candidaţilor democraţi şi a merge împreună, de a rămâne o echipă şi, în ultimă instanţă, de a câştiga puterea. Eu nu aparţin niciunui partid, puteam vorbi cu oricine. Iar Kremlinul a decis că nu are nevoie de opoziţie şi a făcut totul pentru a o împiedica să se unească. Totuşi, după aceasta, a pornit procesul de unificare a opoziţiei în întreaga ţară. Cât priveşte înregistrarea în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale, ştiam că vor folosi împotriva mea faptul că am cetăţenie dublă şi că am trăit în străinătate mai bine de treizeci de ani.
- Nu vreţi să vă întoarceţi cu traiul în Rusia?
- Nu. Jumătate de viaţă am trăit-o în URSS, cealaltă jumătate - în străinătate. Sunt mult mai util fiind în Occident.
- Domnule Bukovski, vă mulţumim mult pentru că aţi găsit timp să discutaţi cu noi.
