luni, 16 mai 2011

Mămăliga explodează !?

Auzisem o vorbă din popor şi anume că şi „mămăliga explodează”. 
Era spusă într-un mod comic dar ea are unul mult mai semnificativ.
Zilele astea mi-au făcut repulsie marşurile în numele aşa zisei zi de eliberare, asta în timp ce armata a 14-a se află şi în prezent pe teritoriul suvernan şi independent al R. Moldova. Câţiva eliberatori de pe la noi, cu ocazia zilei de 9 mai, dau foc tricolorului împărţit în PAMN spre oroarea „băştinaşilor”, şi mă întreb ce ar trebui să facem noi cu „gheorghievskaia lenta”. Dacă tricolorul românesc este unul nazist ca urmare a acordului dintre Antonescu şi Hitler, atunci ce este tricolorul rusesc dupa ce a fost semnat pactul Ribentropp – Molotov, de care se fac că nu ştiu nimeni din ruşii ce sărbătoresc victoria împotriva nazismului.
Federaţia Rusă investeşte masiv în partidele, ziarele şi televiziunile din Chişinău, dezinformând 24/24. Ruşii au planuri mari pentru noi, ne pregătesc o federalizare forţată cu separatiştii sub ameninţarea datoriilor de 2,3 miliarde de dolari, totalul datoriei Republicii Moldova,din care 2,1 miliarde reprezintă datoria Transnistriei.
Peste un milion de moldoveni ,oficial, aproximativ 300 de mii, sunt peste hotare la muncă astfel că minoritatea rusă se vede deja stăpână în ţară şi prinde la curaj, ameninţând prin  Liga Tineretului Rus, că vor da jos piatra din P.M.A.N. ridicată în memoria victimilor regimului CRIMINAL COMUNIST. Aflat la Moscova, preşedintele interimar M.Lupu este lăudat de Medvedev ca apără „adevarul istoric” promovat de canalele ruseşti , în timp ce proiecte ca Legea lustraţiei, condamnarea crimelor Comunismului , deportărilor în masă a zecilor şi zecilor de mii de moldoveni în Siberia şi înfometarea lor prin foameta organizată, ramân un adevăr istoric respins de Medvedev, Lupu şi minoritarii noştri cu „gheorghievskaia lenta” în piept.
Biserica ortodoxă rusă uită ca a devenit creştină abia la 900 de ani dupa ce Sfântul Apostol Andrei deja ţinea predici în Dobrogea, şi îşi asumă Miropolia Moldovei ca şi cum R.Moldova ar face parte din Federaţia Rusă.
La 16 mai 1812, la Bucureşti era semnat Tratatul de pace ruso-turc, încheiat între Imperiul Otoman şi Imperiul Rus, prin care partea de răsărit a Principatului Moldovei a fost anexată de către Rusia ţaristă, încălcându-se atât angajamentele părţii suzerane, cât şi a celei protectoare. Sper ca măcar în această zi să nu văd iarăşi „eliberatorii” cum ne dau lecţii despre „adevărul istoric”, politicenii noştri cum se fac că nu ştiu ce-a fost oare, eliberare sau ocupaţie, şi Mitropolia Moldovei cum ţine cuvântări despre intrarea Basarabiei pe tărâmul pravoslaviei ruseşti. Pentru că de altfel, toate se vor întoarce impotriva lor şi vor afla că şi mămăliga explodează, odată ce cuţitul ajunge la osul populaţiei din stânga Prutului.

joi, 15 iulie 2010

Tinerii moldoveni îşi zic la despărţire: „Davai, poka!” sau „Hai, davai!”

În dezbinare, în lipsa de cultură, în lipsă de cuget naţional stă ascuns acest microb care ne contaminează şi, până la urmă, ne va distruge.

Îi adresez, ca medic, unei paciente următoarele întrebări: „Cum vă simţiţi? Ce vă derangează? De când sunteţi bolnavă?”. La care ea, după o pauză apăsătoare, pe un ton ridicat, îmi spune: „Eto cito za discriminaţia?”.

Încerc să aflu în ce constă această „discriminaţia”?, dar observ o agresiune în ochi şi în mişcări şi că ea vede în toate doar „discriminarea”, care constă în faptul că ar fi trebuit să încep ziua cu „Zdraste!” şi s-o termin cu „dosvidania”, fiind considerat, în propria ţară, ca un rătăcit al sistemului sovietic. Mă întreb şi vă întreb: oare de ce se întâmplă astfel?

Explicaţia pe cât e de dificilă, pe atât e de simplă – lipsa de verticalitate a fiecăruia dintre noi. Am fost educaţi în smerenie faţă de „starşii brat”, care, odată intrat în casă, a devenit şi stăpân.

Mă adresez odată unei chioşcăriţe: „Daţi-mi „Literatura şi arta”, la care ea îmi zice: „Netu!”.
Cum „netu!”, dacă aveţi în faţă săptămânalul?
Mi-l aruncă, zicând printre dinţi: „Tri rublea”.
– Se vinde în ruble, nu în lei?
– A kakaia tebe razniţa?

Intru într-un microbuz în care se aude asurzitor de tare „Kalina krasnaia, kalina...”. Îl întreb pe şofer: „De ce cântă atât de tare şi încă şi ruseşte?”. Îmi răspunde: „Nu-ţi place, nu asculta!”.
– Dar mă deranjează!
– Ei şi ce? Ceilalţi tac, înseamnă că le place...

Încerc să-i explic, dar nu mă aude şi nu vrea să înţeleagă.

Merg pe stradă şi citesc publicitate, inscripţiile de pe uşile magazinelor, ale instituţiilor statale – cu preponderenţă, în limba celor, chipurile, „discriminaţi”.

Iar tinerii noştri, în exclusivitate, îşi zic la despărţire: „Davai, poka!” sau „Hai, davai!”, precum şi alte „perle”.

Cel mai grav însă este că astfel de “formule” auzi şi de la studenţi, viitorii specialişti, care nu pot emite un gând fără a folosi cuvinte „parazite”. Chiar şi la prestigiosul PRO TV am impresia că sunt intervievaţi cei mai analfabeţi şi cei „discriminaţi”. Oare să nu existe în această ţară persoane care vorbesc frumos româneşte, care ştiu să răspundă corect la nişte întrebări?
Colegii mei, în prezenţa unui vorbitor de rusă, pentru ca acesta să nu se simtă „discriminat”, o trec la limba celui ce ne ignoră, umilindu-ne în propria Ţară.

Aceeaşi problemă – lipsa de verticalitate şi de mândrie naţională. Numai într-o ţară cu un astfel de popor e posibil revanşismul comunist.

În dezbinare, în lipsa de cultură, în lipsă de cuget naţional stă ascuns acest microb care ne contaminează şi, până la urmă, ne va distruge.

Să luptăm cu propria noastră „discriminare” în propria casă, să nu tolerăm revanşismul sub orice formă, să fim demni de numele de român! Căci o merităm!
Autor: Romeo ŞCERBINA, medic
Sursa: literaturasiarta.md
http://hotnews.md
Sursa imagine: foto.md

joi, 8 iulie 2010

Comuniştii, pedepsiţi ca fasciştii

În noaptea de 5 spre 6 iulie, mii de basarabeni au fost luaţi de acasă şi transportaţi, în vagoane pentru vite, la mii de kilometri de Moldova. Deportările au fost organizate de Partidul Comunist, care în  1949  a emis oribila hotărâre specială nr. 509 «Cu privire la deportarea din RSSM a familiilor de chiaburi, foşti moşieri şi de mari comercianţi».
Decizia prevedea «deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni» şi era însoţită de un act adiţional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca «deportarea categoriilor menţionate să se facă pe vecie». Operaţiunea a început pe 6 iulie 1949, ora 2:00, şi urma să se încheie pe 7 iulie 1949, ora 20:00. Se pare că nu s-a mai încheiat, căci fostele familii deportate se simt nereabilitate şi nedreptăţite până azi. Cei care s-au întors acasă, după ani de zile petrecuţi în regiunile îndepărtate ale Rusiei, nu au mai găsit nimic din ceea ce au lăsat la baştină. Au fost nevoiţi să construiască case din nou, uneori – să îşi răscumpere casa proprie, de la ocupanţi. Acum, la peste 60 de ani de la acele acţiuni de elitocid,  victimele deportărilor aşteaptă şi solicită condamnarea comunismului.

«Să-i judecăm, cum ne-au judecat

Valentina Hămurari, 82 de ani, Chişinău

Avea doar 12 ani, când împreună cu cei doi fraţi şi mama au fost urcaţi în trenul pentru vite la gara din Chişinău.Timp de 16 ani, Valentina a fost forţată să trăiască departe de casă. «Mama era însărcinată în ultima lună», spune femeia. Peste o săptămâna, pe drum, în tren s-a născut şi cel de-al patrulea membru al familiei, un băieţel, care a trăit doar o lună de zile. Valentina zice că din cauza condiţiilor de acolo a murit frăţiorul ei. «Ne-au adus în nişte barăci, unde nu erau nici paturi, nimic. Dormeam la podele». Familia Valentinei nu a putut să-şi ia nimic de acasă fiindcă au fost anunţaţi că trenul este supraîncărcat şi nu mai încape nimic. «Mama mergea la şase dimineaţa la muncă, iar noi trebuia să mâncăm ceva. Umblam prin câmp şi strângeam ierburi şi le fierbeam, mai umblam şi cu cerutul…», spune femeia, care la cei 82 de ani încă mai are emoţii când îşi aminteşte de vremurile deportării. Fratele Valentinei zice acum că ar fi murit toţi acolo, dacă nu era ea, sora mai mare. «Eu făceam din nimic de mâncare, fără sare, fără zahăr, fără ulei. Mai măcinam nişte grâu sau păpuşoi, când aveam».
Valentina s-a căsătorit acolo şi a întemeiat o familie, însă, din păcate, copilul i-a murit înainte de naştere. Când a revenit acasă, a locuit un timp la socri, în satul Pererâta. Însă a primit o scrisoare de la soţul său precum că el a fost întemniţat pe trei ani de zile şi atunci Valentina a venit la Chişinău, la casa bunicii sale, acolo unde a copilărit. Trei familii locuiau în casa bunicii, care au continuat să stea acolo, împreună cu familia Valentinei. «Erau supăraţi când treceam prin faţa uşii lor şi am făcut portiţă aparte, ca să nu-i deranjăm», spune femeia. Despre condamnarea ocupaţiei sovietice, Valentina zice următoarele: «Ţin minte bine: au venit aici cu camioane pline de soldaţi, au deportat oameni nevinovaţi, au închis bisericile şi au pus la închisoare preoţii. Iar în biserici au făcut cluburi. Ar trebui să-i judecăm, cum ne-au judecat ei pe noi».

«Comuniştii, pedepsiţi ca fasciştii»

Pelaghia Ciorescu, Sociteni, Ialoveni

Tatăl Pelaghiei Ciorescu a fost deportat fiindcă a slujit în Armata Română, în timpul războiului. Timp de trei ani mama ei l-a căutat, a trimis scrisori peste tot, însă nu a aflat nimic. Doar peste câţiva ani, a venit o scrisoare de la el şi a spus că este în Krasnoiarsk, Rusia. «A venit bolnav şi bătrân, cu barbă, la 54 de ani», spune fiica, care a rămas şocată când şi-a văzut tatăl. «Era plin de bube şi plin de boli, nimeni din sat nu-l recunoştea», povesteşte Pelaghia.
Întrebată dacă ar trebui condamnată ocupaţia sovietică, Pelaghia Ciorescu zice că aşa cum au fost condamnaţi fasciştii, aşa ar trebui să se întâmple şi cu comuniştii. «Numaidecât trebuie condamnaţi, fiindcă ei ne-au ocupat şi şi-au bătut joc de poporul acesta: au arestat, au împuşcat, au deportat».

«Ei trag la portofelele lor»

Dumitru Arabadji, 81 de ani

L-au luat chiar de pe tractor, în timp ce lucra pe câmp. Avea 18 ani, când a fost dus la gara din Căuşeni, aşa desculţ cum era, şi urcat cu forţa în tren. «Pe alţi băieţi de aceeaşi vârstă i-au luat în armată, însă eu am nimerit în Siberia», spune cu regret bărbatul. A locuit 27 de ani departe de Moldova, fiindcă s-a însurat acolo şi a avut cinci copii. «Eu am aşteptat să crească copiii, să înveţe, apoi m-am gândit să vin acasă, cu toate că vroiam tare în Moldova, mai ales când am auzit că în ‘58 i-au eliberat pe toţi», povesteşte Dumitru Arabadji.
«Pe mine m-au luat de aici fiindcă eram membru de familie înstărită». Tatăl şi fratele mai mare au fost şi ei deportaţi în Taşkent, doar mama a scăpat fiindcă s-a ascuns, zice Dumitru. Cât timp a locuit în Siberia, a fost vizitat de tatăl său. Iar în 1976, a hotărât să vândă totul şi să vină în Moldova.
Tatăl i-a murit la puţin timp după ce a revenit acasă, iar Dumitru, fără casă şi fără masă, a luat-o de la început. S-a angajat la Cricova, la fabrica de şampanie, şi de acolo i-au dat o locuinţă, în care locuieşte până astăzi. Despre reabilitarea deportaţilor şi justiţie spune că nici cei de atunci, nici cei care sunt astăzi la putere nu pot să facă nimic. «Trebuie să ai un cap cât un bostan ca să-i înţelegi, dar ei tot trag la portofelele lor şi nu o să mai facă nimic pentru noi».

«Chinuiţi până la moarte»

Gheorghe Plugaru, 78 de ani, Chişinău

Era o căldură mare, dar noi lucram în cîmp, povesteşte Gheorghe Plugaru din Chişinău despre ziua de 5 iulie 1949. «Noaptea am venit acasă, pe la zece, iar pe la unu noaptea, au bătut în uşă. Ne-au spus să ne încărcăm totul. Eu eram copil, ce înţelegeam la zece ani?» S-a trezit tot satul, câinii lătrau, copiii plângeau, iar mamele se văicărau. «Noi vă ducem în Rusia», asta a fost explicaţia pe care au primit-o părinţii lui Gheorghe. Tata a început să întrebe de ce, cum şi pentru ce. Nu înţelegea ce se întâmplă, căci «nu era om învăţat şi nu ştia carte». Gheorghe Plugaru ţine minte şi acum explicaţia soldaţilor ruşi care au venit să-i ridice: «Voi sunteţi bogătaşi». Tatăl lui Gheorghe a stat închis, înainte de asta, nouă ani într-o închisoare din Rusia, pentru că nu a dat la stat norma de pâine, iar cei de acolo l-ar fi avertizat să nu se întoarcă în Moldova deoarece vor fi deportaţi, povesteşte bărbatul de 78 de ani, revoltat de acţiunile comuniştilor din acea vreme.
«Numai două luni am stat cu el acasă, că în noaptea de 5 spre 6 iulie ne-au ridicat. Atunci când părinţii întrebau de ce sunt luaţi, activiştii KGB i-au legat cu o frânghie, cu mâinile la spate. Pe mine m-a luat un soldat, într-o mână, că eu eram uşurel, după foamete», povesteşte Gheorghe, care mai spune că toţi erau bruscaţi şi loviţi cu patul armei, iar monumentul din faţa Gării nu redă în totalitate evenimentele din acea noapte.
«O lună de zile am mers cu trenul până  ne-au găsit un loc unde să stăm. Acolo, cu tot greul, am învăţat  la o şcoală profesională, şi când am venit în Moldova, după zece ani, aveam deja o profesie. Aici am vrut să învăţ la institut, dar nu m-au primit, din cauza tatălui meu». La 21 de ani, când s-a întors acasă, Gheorghe Plugaru spune că aproape îi era dor de Siberia, fiindcă aici au fost mereu persecutaţi.
«La numai o zi după ce am călcat pe pământ moldovenesc, am primit înştiinţare că trebuie să părăsesc în 24 de ore Moldova. Şi iar au început drumurile…», adaugă Gheorghe Plugaru, opinând că nici naziştii nu au făcut asemenea lucruri groaznice ca şi comuniştii. «Să forţezi omul să părăsească casa, să-l chinui până la moarte?». Bărbatul, care zice că le-a fost furată copilăria, tinereţea şi viaţa, strigă, plin de mânie, că ar trebui pedepsiţi, ca să simtă şi ei durerea prin care au trecut basarabenii.

«Genocidul basarabenilor continuă»

Ion Cernei, 80 de ani, Cucoara, Cahul

La 19 ani, la nici o lună după ce s-au înscris cu logodnica sa din satul Cucoara, judeţul Cahul, la Sovietul Sătesc, a fost ridicat, împreună cu proaspăta soţie şi părinţii. Timp de două zile au mers în acelaşi tren de vite ca şi ceilalţi deportaţi până când au ajuns în satul Ustieniisk, în Siberia, şi au fost cazaţi în nişte saraie din bârne de lemn, povesteşte Ion Cernei, care locuieşte acum la Chişinău.
«Dacă lucrai, îţi dădeau 200 de grame de pâine de secară şi doi cartofi şi încă te certau dacă nu le răspundeai în rusă. Dar cum să le răspund dacă nu ştiam să vorbesc în rusă?» Unica bucurie a lui Ion Cernei în Siberia îndepărtată a fost naşterea fiicei sale. Este o bucurie tristă, căci fiica sa şi acum este în Rusia, căsătorită cu un cetăţean rus, departe de baştina părinţilor.
În anul 1958 au fost lăsaţi să plece spre casă, dar când au revenit în Cahul, satul Crihana, locul lor de baştină, mai mare le-a fost durerea. Casele lor erau ocupate, iar moldovenii reveniţi locuiau în subsoluri, spune bărbatul cu o voce stinsă, dar caldă. «Am fost nevoiţi să mergem cu toţii în Ucraina, să căutăm un loc de muncă, să găsim un loc de trai, dacă în sat nu ne-au primit. Am lucrat în Odesa şapte luni de zile», îşi continuă şirul amintirilor Ion Cernei. Apoi au găsit în arhiva de la Chişinău certificatele de naştere ale bunicilor şi şi-au făcut paşapoarte, pentru a putea să se întoarcă în Moldova.
«Autorităţile de la Cahul şi-au bătut joc de noi şi au profitat de casele noastre şi de pământurile părinţilor. O familie din satul Bădicu Moldovenesc a cumpărat casa noastră şi nu am mai putut să revenim acolo. Cu banii câştigaţi în Ucraina, ne-am cumpărat casă în Chişinău, în regiunea circului, unde am locuit 32 de ani», povesteşte Ion Cernei. Cu toate că au primit o scrisoare acasă, în care li se spunea că vor primi o despăgubire pentru casa de la Cahul, Ion Cernei susţine că nu a mai văzut banii aceştia niciodată.
Despre condamnarea ocupaţiei sovietice, bărbatul zice că nu are ce să mai facă acum, fiindcă nu avem «oameni de caracter» la conducere. «Genocidul românesc din Basarabia, din anii ‘40, continuă şi astăzi», este părerea lui Ion Cernei, care îmi arată poze din tinereţea sa, când era plin de viaţă şi de forţe.

«Să-i ducă şi pe ei acolo…»

Vera Panfil, 78 de ani, Ciorescu, Chişinău

«Aveţi dreptul să încărcaţi ce puteţi în maşină, timp de o oră de vreme, ne-au spus cei care au venit noaptea, la ora 1, şi ne-au anunţat că vom pleca», povesteşte femeia tremurând, cu lacrimi în ochi şi privind în gol. Încearcă să se liniştească, trecându-şi palmele pe faţă, însă buzele îi tremură şi mai tare, când începe să vorbească despre noaptea deportării. «Noi răcneam, plângeam, eram copii şi nu înţelegeam nimic, dar ne-au adus aici, la gară». Tatăl Verei era şofer şi transporta pâine cu maşina. Cu o zi înainte, un prieten evreu din Chişinău i-a spus să nu meargă acasă, că vor fi luaţi, îşi aminteşte femeia.
Zece ani au stat departe de casă. Între timp tatăl ei a murit şi nu l-a mai văzut. «Primii trei ani a fost cel mai greu. Care şcoală, dacă n-aveam ce mânca?». Lucra, împreună cu surorile ei, la pădure, cărau copacii tăiaţi. «Ne dădeau voie să luăm lemne şi acasă, să facem focul, şi mare era bucuria mamei că o ajutam», zice Vera Panfil.
Când a revenit în Moldova cu familia, nu a găsit nimic. «Nu aveam unde locui şi ne-am cumpărat o casă, cu banii strânşi acolo». Vera avea 28 de ani când s-a întors în Moldova şi nu era căsătorită. Mama sa a fost paralizată şi a stat 8 ani la pat, iar ea a îngrijit-o până în ultima zi. Vera nu s-a mai căsătorit, din cauza greutăţilor, zice ea.  «Eu am trecut prin multe greutăţi – foamete şi război, dar ei s-au îmbogăţit aici. Las’ să-i ducă acolo să facă bogăţie, să vadă cum au trăit cei deportaţi”, spune Vera Panfil despre ocupaţia sovietică.
Pentru conformitate,
Natalia DABIJA
http://www.zdg.md

luni, 21 iunie 2010

Am primit răspuns de la preşedintele Companiei " Teleradio-Moldova"

   Am primit pentru prima dată un răspuns dupa multe mesaje şi petiţii trimise către TRM ,nu vreau să zic că asteptam "jurnaliştii comunişti" de pe atunci să raspundă dar speram că mai exista vreun jurnalist cu adevarat liber în gândire care va lua în considerare câteva sfaturi venite de la unul din umilii plătitori de taxe către bugetul companiei " Teleradio-Moldova" .Acum văd că... şi mai spun încă odată ÎNSFÂRŞIT sa schimbat ceva la televiziunea publică din Chişinău şi zic DOAMNE SĂ FIE ÎNTR-UN CEAS BUN !

Mai jos este mesajul publicat pe pagina de internet a instituţiei http://trm.md/ -

"SA REFACEM IMPREUNA COMPANIA
Noua administraţie a Companiei " Teleradio-Moldova" invită ascultătorii şi telespectatorii să contribuie prin sugestii la recuperarea publică a instituţiei. Orice idee este binevenită pe adresa: presedinte@trm.md
"

Eu am zis că încercarea vină nu are şi uite ca am reusit.Vă îndemn şi pe voi să trimiteţi mesaje pe acea adresă de email de mai sus.Cât mai multe sugestii bune cu atât mai bine pentru toată societatea,asta bineînteles dacă vor fi implementate de noua administraţie a Companiei " Teleradio-Moldova".
Afişez aici şi mesajul cu sugestiile trimise de mine şi bineînţeles răspunsul preşedintelui " Teleradio-Moldova".
-------------------------------------------------------
RE: Sugestii la recuperarea publică a instituţiei.
Monday, June 21, 2010 5:23 AM
From:
"Constantin Marin"
To:
"'Ungureanu Constantin'"

Stimate dle Ungureanu,

Multumesc pentru sugestii. Ele ne vor fi utile in procesul reorganizarii TRM.

Cu respect, Constantin Marin,

Presedinte al Companiei
------------------------------------------------------------------------------------
From: Ungureanu Constantin [mailto:ungureanucin@yahoo.com]
Sent: Saturday, June 19, 2010 5:42 PM
To: presedinte@trm.md
Subject: Sugestii la recuperarea publică a instituţiei.


Buna ziua ma numesc Constantin Ungureanu,eu am mai trimis mesaje dar se pare ca nu sunt primite.
1.Pornesc de la 7 aprilie toate televiziunele au prezentat imaginile cu momentul in care Ion Perju in costum albastru il loveste cu piciorul in cap pe Valeriu Boboc numai TVM a dat cateva cadre la PLAN GENERAL in care nu se inteleg nimic si nici de cum MOMENTUL LOVITURII.Deci cine este la Redactia Stiri rezolvati problema pentru ca se pare ca avem sau redcatori sau editori care nu vor ca cetatenii R.Moldova sa vada acel moment al loviturii fatale.

2.Avem nevoie de emisuni de genul celei de la TVR care se numeste ceva de genul "ARENA PUBLICA" in care can d s unt invitati politicieni sunt din toate partidele si prezentatorii sunt cei mai obiectivi nu ca si cei de la Realitatea spre ex care invita doar din o zona politica si interpreteaza tot timul.ARENA PUBLICA trebuie sa le permita oamennilor sa inteleaga cu adevarat cum gandesc si vorbesc politicienii nostri nu doar ceea ce vor sa inteleaga redactorii de tv de genul NIT.

3.Poate se creaza si un canal aditional de genul TVM INFO cu stiri 24/24 astfel TVM va deveni lider de opine si are sansa sa devina o televiziune cu adevarat libera ceea ce ii va aduce si mai multa audienta si deci mai multi bani si deci independenta financiara.

4.Toti jurnalistii care sunt cunoscuti ca au facut partizanat politic in special pentru PCRM timp de 8 ani dar si pentru celelalte partide(daca vor face dupa 7 aprilie) trebuie obligati sa semneze o declaratie pe proprie raspundere prin care daca se mai constata vreodata de catre o grupa de specialisti independenti ca au incalcat deontolgia profesiei atunci vor fi pedepsiti penal.

5.Filmele difuzate de genul ATAC ASUPRA MOLDOVEI trebuiesc contrabalansate cu celelalte documentare altfel opinia publica a fost pacalita cu un film facut de PCRM dar aceasta opinei nu a fost corectata prin difuzarea celorlalte documentare macar cele facuite de regizori indpendeti.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Sursa foto - www.europalibera.org

vineri, 11 iunie 2010

Adrian Ursu - Jumatate eu, jumatate tu (Videoclip Oficial 2010)




















ADRIAN URSU – JUMATATE EU, JUMATATE TU
Vesuri :-

"Nu esti langa mine e pustiu
Mie tare dor de tine,vreau sa stii
Chiar daca esti departe, in primavara poate, vei veni,vei veni

Cand nu esti langa mine toamna e daaa...
Ma gandesc la tine primavara e in calendar
Chiar daca esti departe eu te astept si poate vei veni ,veeei veniii....

Ref--Primavara a venit,draga mea
Florile au inflorit, draga mea
Jumatate eu jumatate tu vino draga mea alinami sufletul .repet
Jumatate eu jumatate tu vino draga mea alinami sufletul .repet


Cand tu esti langa mine eu traiesc
Ai mei ochi pentru tine mai zambesc
Chiar daca esti departe, in primavara poate, vei veni,vei veni
Azi florile din lume iti daruiesc
Si doar pe tine anume te iubesc
Acum imi esti aproape nimic nu nu desparte ,draga mea ,draga meaaaa..
Ref--


luni, 7 iunie 2010

Our plan to stop the oil: 95% renewables by 2050

 The Energy [R]evolution:http://www.greenpeace.org/international/en/news/features/Our-plan-to-stop-the-oil-95-renewables-by-2050/
Want a way to stop the corruption and pollution that the fossil fuel industry is wreaking on our planet? We've seen a better future, and here's our plan to get there: the Energy [R]evolution.

The best way to stop an oil gush? Keep it in the ground. If you think that's impractical, or that it means shivering in the dark, or millions of people without energy, or millions of people without jobs, you'd be forgiven for thinking that. It's the line that we've all been fed by Big Oil and King Coal. It's wrong on all counts.

Greenpeace teamed up with more than 30 scientists and engineers from universities, institutes and the renewable energy industry to create our Energy [R]evolution Scenario. Using only existing technologies, it charts a course by which we can get from where we are now, to where we need to be: decreasing CO2 emissions after 2015; 95% renewable electricity by 2050; a phase out of nuclear power; 12 million jobs by 2030, with a third more jobs in the global power supply sector than in a business as usual scenario. The scenario respects natural limits, decouples growth from fossil fuel use, and proposes an investment system in which costs are shared fairly under a global climate regime. It also means finally providing energy to the two billion people currently without reliable access to energy services.

Learn more about the Energy [R]evolution.
PREVENTING THE NEXT DISASTER - http://www.bp.com/liveassets/bp_internet/globalbp/globalbp_uk_english/homepage/STAGING/local_assets/bp_homepage/html/rov_stream.html

Take action now

joi, 8 aprilie 2010

Piaţa Marii Adunări Naţionale - ZONĂ LIBERĂ DE NEOCOMUNISM

Astăzi, 7 aprilie 2010, este ziua în care comemorăm morţii în lupta ANTICOMUNISTĂ de la Chişinău ! Valeriu Boboc, Eugen Ţap, Ion Tîbuleac, Maxim Caniscev sunt EROII din 7 aprilie 2009 ! Piaţa Universităţii din Bucureşti apare în discursul public drept „KM 0 al democraţiei”. În această piaţă cetăţenii au dat jos regimul dictatorial comunist. Aici s-a sfârşit o istorie de teroare şi groază pentru majoritatea cetăţenilor României Comuniste. Tot din acest loc, atât valorile democraţiei, cât şi cele naţionale, au fost apărate ori de câte ori s-au aflat în pericol. După Revoluţia din decembrie 1989 a urmat cea din aprile 2009 de la Chişinău, Basarabia. Piaţa Mării Adunări Naţionale din Chişinău devine ceea ce este Piaţa Universităţii din Bucureşti. Şi la fel cum în Piaţa Universităţii din Bucureşti există acea cruce si borna pe care este scris ZONA LIBERA DE NEOCOMUNISM aşa trebuie instalată acelaşi tip de bornă şi în Piaţa Mării Adunări Naţionale din Chişinău. Această petiţie este adresată guvernului de la Chişinău, prim-ministrului Filat si preşedintelui interimar al R.Moldova, Mihai Ghimpu.
Altaruraţivă grupului pe facebook -
SEMNATI Petitie: "Piaţa Marii Adunări Naţionale - ZONĂ LIBERĂ DE NEOCOMUNISM !" -