duminică, 31 august 2008

De Ziua Limbii Române, poliţia moldavă arestează oameni!!!

S-a întâmplat astăzi, chiar în centrul Chişinăului
Un grup de tineri a afişat un tricolor în Piaţa Marii Adunări Naţionale, acolo unde în acest moment se desfăşoară un şir de manifestaţii culturale dedicate Zilei Limbii Române, dar peste puţin timp ei au primit avertizare de la poliţişti că nu au voie să afişeze decât drapelul R.M. A urmat o discuţie aprinsă, după care poliţiştii au insistat ca tinerii să-i urmeze la comisariatul de poliţie. Aceşti din urmă au explicat că este un gest inofensiv pentru care nu este cazul să fie chemaţi la poliţie. Într-un final poliţiştii s-au retras. Dar prin preajma lor au început să dea târcoale mai mulţi poliţişti în civil, iar spaţiul din jurul tinerilor era filmat cu mai multe camere video (de la M.A.I. şi S.I.S. probabil). Un tip în civil a sărit brusc şi a smuls cu violenţă drapelul din mâinile acestora. Unul dintre tinerii care au încercat să-l împiedice a fost luat la secţia de poliţie. Ceilalţi tineri au rămas în PMAN. Se pare ca poliţia a primit ordin să interzică toate tricolorurile româneşti.
Semnificativ este şi faptul că în PMAN sunt o mulţime de poliţişti gradaţi, îmbrăcaţi în uniforme sau în civil, care probabil duc la executare ordinul dat de conducerea comunistă care este profund antinaţională şi antiromânească.

Sursa:http://www.curaj.net/?p=4371

vineri, 29 august 2008

Transnistrizarea Moldovei deja are loc, ea se produce de 17 ani şi e în plin proces de desfăşurare.


În numele „recuperării Transnistriei” RM a făcut multe cedări inadmisibile, umilitoare chiar, de ordin politic, cultural şi economic. Căci, şi pe timpul mandatelor lui Snegur şi Lucinschi, dar îndeosebi de la 2001 încoace, sub cârmuirea lui Voronin, politica internă şi externă a RM au fost ostaticele Transnistriei.Pentru a nu o „irita” şi a-i demonstra Transnistriei bunele intenţii ale RM parlamentul agrarian bagă un fals în Constituţie, articolul 13, de tristă faimă. Tot pentru a nu „o îndepărta” de RM şi a „apropia cele două maluri ale Nistrului” RM îşi subordonează, practic, toată politica sa Transnistriei: administraţia comunistă a lui Voronin rupe acordurile cu România în domeniul învăţământului; adoptă o lege umilitoare despre „conceptul politicii naţionale”; renunţă la studierea „Istoriei românilor” în favoarea unei „istorii integrate”: atacă „sfânta sfintelor” - renunţă la însăşi Declaraţia de Independenţă şi la denumirea sărbătorii naţionale, Ziua Independenţei devenind „Ziua Republicii”; anulează de facto cea mai încărcată de semnificaţii sărbătoare naţională - Ziua Limbii Române; plasează obsesiv accentele pe „moldovenism” şi blamează românismul; îngroapă legislaţia lingvistică adoptată pe 31 August 1989, favorizând pe toate căile procesele de re-rusificare; repune în circuit falsurile ideologiei sovietice vizavi de istoria Moldovei; reabilitează simbolurile ideologiei comuniste şi sovietice, RM redevenind „o rezervaţie” a monumentelor lui Lenin; atacă intelectualitatea şi curentul de gândire proromâneşti ş.a.m.d. Noi vorbim despre pericolul transnistrizării R. Moldova în cazul unei rezolvări inechitabile a problemei Transnistriei. De fapt, transnistrizarea Moldovei deja are loc, ea se produce de 17 ani şi e în plin proces de desfăşurare. Oare cele descrise mai sus nu sunt acţiuni de transnistrizare a RM?Toate aceste acţiuni de orientare profund antimoldovenească (nu antiromânească doar) erau (şi sunt) motivate prin nevoia de a „nu arde podurile” între RM şi Transnistria şi de a păstra un climat favorabil pentru „restabilirea integrităţii teritoriale a RM”. În numele acestui ideal, de 17 ani de când şi-a declarat Independenţa, RM face, necontenit, cedări de principiu care au lovit în interesele ei vitale. În aceşti ani Transnistria a limitat în modul cel mai brutal suveranitatea RM, politica acesteia fiind o continuare a politicii administraţiei de la Tiraspol. Chişinăul a plătit un preţ extrem de scump pentru Transnistria: „de dragul ei” am rămas în afara UE şi NATO şi ne-am depărtat într-un mod criminal de România.Ca toate să fie clare, trebuie, în loc de Transnistria, să citim Rusia. Astfel vom înţelege că Rusia nu are nevoie de Transnistria, ci de R. Moldova, Transnistria fiind pentru ruşi doar un cap de pod pentru a trece paşnic Nistrul. „Mărinimia” Rusiei, care acum se arată gata să „reglementeze problema Transnistriei”, înseamnă că Rusia nu mai doreşte să se joace cu noi şi e decisă s-o termine cu RM-stat independent. Acest lucru însă vrea să-l facă „în mod civilizat”, „paşnic”, cum place Occidentului. Adică, cu mâinile noastre, nu cu tancurile lor, ca în Georgia.Soluţia? Salvarea? Transnistria nu trebuie nici recuperată, nici cedată. Dacă Rusia o doreşte atât de mult, să i-o vindem (concesionăm) după modelul Hong Kongului, pe 99 de ani, şi punem frontiera pe Nistru. Până atunci apele se mai limpezesc.


joi, 28 august 2008

CU TOŢII LA LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ!


Invităm toţi simpatizanţii campaniei Deşteaptă-te Române să participe la manifestaţiile de duminică.
Invităm toţi simpatizanţii campaniei Basarabia pământ romînesc să participe la manifestaţiile de duminică.
Invităm toţi românii să participe la manifestaţiile de duminică!


Întregul program al sărbătorii, organizate de Primăria Chişinău, este:
31 august 2008
Sărbătoarea „Limba noastră cea Română”
9.00 Depuneri de flori Monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt
9.15 Depuneri de flori Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”
9.30 Omagiu Limbii Române. Discursuri, Expoziţie de carte, artizanat, ceramică modernă şi arte plastice
Grădina Publică „Ştefan cel Mare”
10.00-12.00 Program pentru copii
Grădina Publică „Ştefan cel Mare”
11.00 Serviciu divin în memoria înaintaşilor
Cimitirul din str. Armenească
12.00 Deschiderea Salonului Internaţional de Carte
Biblioteca Naţională
14.00 Program artistic cu participarea orchestrei municipale a fraţilor Advahov împreună cu Zinaida Julea, Doina Sulac, Igor Cuciuc.
Recital de cîntece dedicate Limbii Române cu: Odri Bîrcă, Maria Drăgan, Corina Ţepeş, Costi Burlacu, Radu Dolgan şi alţii
Grădina Publică „Ştefan cel Mare”
14.00 Un deceniu în serviciul limbii şi culturii noastre - manifestare culturală
Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”, str. M. Kogălniceanu, 90
15.00 Saloanele Moldovei 2008 – expoziţie – concurs de artă plastică organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova în colaborare cu Inspectoratul pentru Cultură Bacău (România)
Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi”
17.00 Spectacol susţinut de interpeţii de muzică populară şi estradă: orchestra „Lăutarii” împreună maestrul Gheorghe Zamfir, Lidia Bejenaru, Nicolae Glib, Adriana Ochişanu, orchestra „Mugurel” şi Maria Mocanu, Mihai Ciobanu, Maria Sarabaş, Maria Iliuţ, surorile Osoianu, formaţia de dans popular Mărţişor;
Recitaluri susţinute de Natalia Barbu, Geta Burlacu, Iurie Sadovnic, Adrian Ursu, Pavel Stratan, Cătălin Josan, Studio One şi alţii.
Piaţa Marii Adunări Naţionale

miercuri, 27 august 2008

S-a publicat "Lista Castigatorilor" concursului organizat de parlamentarul european Maria Petre!

Lista cistigatorilor concursului organizat de parlamentarul european Maria Petre o gasiti aici la linkul de mai jos.

http://www.mariapetre.eu/doc/Lista_Castigatorilor.pdf

Felicitari castigatorilor si asteptam mesajele lor cu inpresiile de la Parlamentul European!

Patru tineri au fost reţinuţi pentru că intenţionau să imprime harta României Mari pe asfalt

Patru tineri din Chişinău au fost reţinuţi de poliţie, sâmbătă, şi ţinuţi închişi în condiţii inumane timp de două zile, pentru că intenţionau să imprime harta României Mari cu hotarele ei din perioada interbelică pe asfaltul din centrul capitalei. Ieri, aceştia au şi fost judecaţi la Judecătoria Buiucani şi amendaţi cu câte 20 de lei fiecare pentru „huliganism”. Ion Ţărnă, Valentin Şoimaru, Anatol Caraion şi Eugen Enache au mers în seara zilei de 23 august, data când a fost semnat pactul Molotov-Ribbentrop, la Arcul de Triumf din Piaţa Marii Adunări Naţionale şi îşi propuneau să deseneze pe asfalt graniţele României Mari cu un spray de culoare albă. Desenul urma să aibă şi inscripţia: „Şi prin tăcere suntem vinovaţi. Noi nu uităm”. Nici n-au reuşit să-şi pună planul în aplicare, că au fost înconjuraţi de cinci persoane în civil cărora li s-au mai alăturat şi poliţişti. Imediat le-au fost confiscate „instrumentele”, au fost urcaţi în maşina poliţiei şi au fost duşi la Comisariatul de poliţie al sectorului Buiucani de unde au scăpat abia luni, 25 august.„Iniţial, eram anchetaţi pentru huliganism şi pentru plasarea materialelor publicitare în locuri neatorizate. Apoi, numai pentru huliganism. Au schimbat vreo trei procese-verbale. În seara zilei de 23 august am fost anchetaţi de două ori până la miezul nopţii. După miezul nopţii ne-au dus în cătuşe la Dispensarul Narcologic. Stăteam toţi patru într-o celulă de doi metri pătraţi, fără sistem de aerisire. În primele 16 ore nu ni s-a dat apă şi nici nu ni s-a permis să mergem la WC. Nu ne-au dat voie nici să ne telefonăm avocatul. Eram nevoiţi să dormim pe nişte plăci de beton. Doi băieţi din grupul nostru tocmai făceau tratamente şi, din cauza detenţiei, au fost nevoiţi să-şi întrerupă tratamentul şi starea sănătăţii lor s-a agravat”, a declarat pentru JURNAL Ion Ţărnă. Într-un moment de neatenţie a poliţiştilor de gardă, tinerii ţinuţi ca nişte animale la comisariat au rupt uşa de la celulă, duminică spre seară, şi au luat printre gratii un telefon de la alţi deţinuţi. Au reuşit să-şi telefoneze nişte cunoscuţi pe care i-au rugat să le aducă apă şi mâncare. „De patru ori ne-au adus mâncare, dar nouă ne-au transmis de numai trei ori. Din tot ce aduceau prietenii noştri, la noi ajungeau numai biscuiţii şi apa”, spune Ţărnă. Tinerii nu au plătit încă amenda, fiindcă au contestat decizia judecătoarei Olga Cojocaru care i-a amendat cu câte 20 de lei. Aceştia au de gând să atace şi comisariatul de poliţie în judecată pentru detenţia în condiţii inumane la care au fost supuşi şi să ceară despăgubiri morale şi materiale.


Sursa: http://desteptarea.info/?p=196

marți, 26 august 2008

Rusia destructureaza Georgia: Moscova recunoaste independenta Abhaziei si Osetiei ! Ce se va intimpla cu Transnistria si deci Basarabia !

Rusia destructureaza Georgia: Moscova recunoaste independenta Abhaziei si Osetiei  


Presedintele rus, Dmitri Medvedev, a recunoscut independenta Abhaziei si Osetiei de sud, transmit agentiile internationale de stiri. Medvedev a convocat pentru marti Consiliul de Securitate pentru a analiza cererea Parlamentului de recunoastere a celor doua regiuni separatiste georgiene. Prin aceste actiuni ale sale, Moscova da semnale clare ca se pregateste sa se confrunte cu Occidentul, dupa conflictul armat cu Georgia, transmite Romanian Global News. Medvedev spusese luni ca Rusia este pregatita pentru orice actiuni ar putea adopta NATO, inclusiv pentru suspendarea completa a oricarei cooperari.  

Deci ramine sa ne asteptam  la doua "surprize surprize" promise de Voronin.

Prima surpriza este independenta Transnistriei - un lucru nu chiar rau deoarece ne vom debarasa de orice conflict inghetat si vom avea sansa de a adera la NATO si deci UE!!!

A doua surpriza este Federalizarea Basarabiei cu Transnistria sau ceea ce este dispus sa accepte Voronin numai sa nu devina independenta.Ok ce ne aduce bun o federalizare decit o nesansa clara de integrarea UE odata ce avem un Smirnov cu drept de vot in Parlament,si trupe rusesti legalizate.STOP,Voronin spunea ca va accepta doar dupa ce vor fi dislocate toate fortele asa zise "pacificatoare" care ne-au atacat in 91,si sunt parte din conflict nu "pacifactoare".Deci oricum no dai tot noi pierdem,o data Transnistria daca devine independenta(si deci Voronin isi pierde satul natal) iar in al doilea caz sansa de integrare UE(si deci o viata mai buna ca cetateni UE)!

Hmm CE ALEGEM ???

Sursa : http://www.rgnpress.ro/

sâmbătă, 23 august 2008

23 august 1939 - Semnarea pactului Ribbentrop-Molotov


Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler, a fost un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă, semnat la Moscova în ziua de 23 august 1939 de către Viaceslav Molotov, ministru de externe al Uniunii Sovietice şi Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe al celui de-al Treilea Reich în prezenţa lui Iosif Vissarionovici Stalin.

Unul dintre cele mai perfide tratate incheiate vreodata la Moscova, intre ministrii de externe ai Germaniei naziste (Ribbentrop) si Uniunii Sovietice (Molotov). Practic, acest pact de neagresiune intre cele doua mari puteri stipula, printre rânduri, ca fiecare dintre ele era libera sa actioneze conform propriilor interese politice si teritoriale, cu conditia sa nu o faca in detrimentul celeilalte parti.

În realitate, ambele ţări agresoare voiau să se asigure, cel puţin oficial, că vor avea spatele "acoperit" în procesul de împărţire în două a ceea ce rămasese neocupat şi/sau neîmpărţit din Europa. Cruzimea şi cinismul celor doi dictatori, Hitler şi Stalin, vor repercuta lung în timp, prelungind cel de-al doilea război mondial cu războiul rece şi cu tăierea Europei în două de către cortina de fier a anilor 1945 - 1989. În toţi aceşti 45 de ani, Europa Occidentală a progresat prin practicarea democraţiei şi a economiei libere în toate ţările sale aflate la vest de cortina de fier, în timp ce Europa de est, aflată la est de cortina de fier, a avut parte de regimuri totalitare mai dure sau mai puţin dure, dar aservite Kremlinului, şi de economii centralizate de stat.

În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică accentuează interesul care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres faţă de acest teritoriu; Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret. Semnarea Pactului şi aplicarea lui a avut grave repercursiuni asupra lumii. A început al doilea război mondial, cu un tribut de sânge nemaiîntâlnit în istorie, cu distrugeri irecuperabile ale unor valori universale, cu suferinţe inimaginabile, cu pârjolirea unor întinse teritorii din Europa, Asia şi Africa, cu desfiinţarea unor state şi uciderea în masă a unor populaţii nevinovate. Hitler a vrut războiul pentru obţinerea spaţiului vital (Lebensraum), a supremaţiei în Europa şi dincolo de hotarele acestui continent; Stalin l-a vrut şi el pentru declanşarea utopicei revoluţii mondiale comuniste, un fel de variantă sovietică a aceluiaşi spaţiu vital. Deosebirile ideologice n-au constituit o stavilă în calea apropierii celor două regimuri politice, deşi anterior anului 1939, ele s-au criticat cu vehemenţă.

Momentul semnării este astfel descris de istoricul Paul Johnson:

„ Măcelarii Europei, ameţiţi de băutură, îşi jucau rolurile, îmbrăţişându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. În întregime, ei se înfăţişau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră şi înainte de împărţit ceva, şi acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesionisti ai aceloraşi afaceri."

Urmările pactului Molotov-Ribbentrop (sau Ribbentrop-Molotov) vor fi practic continuate de către pactul Churchill-Roosevelt-Stalin, care a propus la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în 1945, o "nouă" reîmpărţire a sferelor de influenţă în Europa, vestul urmând a se afla sub influenţa Statelor Unite ale Americii, iar estul sub influenţa a Uniunii Sovietice.

Din păcate, pentru zeci de milioane de oameni, trăind în Albania, Belarus, Bulgaria, Cehoslovacia, Republica Democrată Germană (sau RDG), Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,Ungaria, România cu a ei Basarabie, ceea ce au hotărât câţiva politicieni, iniţial Hitler şi Stalin, în 1939, ulterior Churchill, Roosevelt şi, din nou, Stalin, în 1945, dintr-o simplă trăsătură de condei, avea să fie tragedia lor pentru 2 sau 3 generaţii, între 1945 şi 1989.Iar in Basarabia si in prezent comunistii sunt la putere cu toate ca se fac deja pasi spere  o noua clasa politica cum ar fi primarul de Chisinau Dorin Chirtoaca!

Este adesea considerat că dacă acest pact nu ar fi existat, cel de-al doilea război ar fi fost terminat mult mai curind sau poate chiar nici nu ar fi avut loc.

Preşedintele României Traian Băsescu intenţionează să denunţe acest pact în mod oficial în Parlamentul României în mod similar cu denunţarea ororilor comuniste.


Intrebarea de final este ce facem noi asteptam ca rusii si germanii sa-l condamne pentru noi?Se lupta citeva persoane si asociatii cum ar fi Asociatia "Antipactul Molotov-Ribentrop" din Chisinau dar oare este de ajuns???

Surse: http://ro.wikipedia.org/wiki/Pactul_Molotov-Ribbentrop

http://www.protv.md/stiri/social/miting-de-doliu.html

http://www.timpul.md/Rubric.asp?idIssue=367&idRubric=1844