
Basarabenii vor avea propria Ambasasa italiana, dupa ani de asteptare vor putea pleca in peninsula direct din Chisinau. Gazeta Oficiala, dupa un comunicat al Ministerului de Externe italian, a anuntat: ,A fost instituita la Chisinau o Ambasada a Italiei, cu incepere din data de 1 octombrie 2008", transmite Romanian Global News. Potrivit site-ului Stranieri in Italia, acesta este un eveniment esential pentru una dintre comunitatile straine cele mai numeroase in Italia, basarabenii fiind prezenti in Italia in numar de cel putin 100.000, fara a mai pune la socoteala si imigrantii ilegali proveniti din aceasta tara.
Neavand o reprezentanta in Basarabia, Italia a incredintat, pana in momentul acestei decizii, competenta asupra basarabenilor consulatului italian de la Bucuresti. Astfel, o menajera care locuieste in Chisinau si trebuie sa ajunga in Italia prin fluxurile anuale, trebuie sa parcurga 450 de kilometri pana la Bucuresti pentru a-si ridica viza pentru Italia. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, de cand Romania a aderat la Uniunea Europeana basarabenii nu mai pot intra in Romania doar cu buletinul, asa cum o faceau pana la 1 ianuarie 2007, acum fiind nevotii sa aiba pe pasaport o viza de intrare in tara. Asa ca, menajera care ar vrea sa ajunga in Italia ar trebui intai sa obtina o viza de la consulatul roman din Chisinau si apoi sa mearga la Bucuresti pentru a ridica viza de Italia.
Odata cu deschiderea reprezentantei basarabene la Chisinau, aceasta odisee va lua sfarsit, devenind doar o amintire urata. ,Este stirea pe care o asteptam de ani intregi, extrem de importanta pentru comunitatea noastra. Astazi este un calvar sa ajungem in Italia" spune Doina Babenco, presedintele Institutului de Cooperare si Dezvoltare intre Italia si Basarabia.
Sursa : http://www.rgnpress.ro/